­
casa

Brad din Hartie Colorata Simplu de Facut

18:07



Cred că este încă devreme, dar, pentru că vreau să am suficient timp să postez toate decoraţiunile de Crăciun pe care doresc să le încerc până în sămptămâna dinainte de Craciun când voi posta idei de cadouri voi începe de acum cu decoraţiunile.
Astfel, astăzi vom realiza un brăduţ din hârtie colorată, pe care îl vom folosi săptămâna viitoare să realizăm un alt proiect şi mai interesant, în caz că doriţi să fiţi notificaţi de fiecare dată când postez un nou articol abonaţi-va la blog sau daţi like paginii de facebook.
Sa începem!




Materiale necesare:

  • o coală de hârtie pătrată(de preferat verde, dar se pot folosi şi alte culori spre exemplu alb în cazul în care doriţi să coloraţi bradul)
  • foarfecă
Pentru a obţine o coală de hârtie pătrată am postat un articol pe blog special pentru a vă învăţa o modalitate foarte uşoară de a realiza o coală de hârtie pătrată fără a folosi alte instrumente.Articolul îl găsiţi dând click pe acest link.





Ce aveţi de făcut:


Eu am utilizat o jumătate dintr-o coală colorată A4 pentru a avea brăduţii mai mici, dar puteţi folosi şi o coală întreagă în funcţie de ceea ce doriţi să faceţi cu brăduţii.


   În primul rând, coala de hârtie pătrată trebuie îndoită pe jumătate astfel încât să realizaţi un triunghi, iar atunci când aceasta este desfăcută să se formeze un X pe mijlocul foii.

Triunghiul va trebui poziţionat cu partea în care se desface spre dumneavoastră iar colţul de sus va trebui îndoit pe jumătate pentru a ajunge la colţul de jos. 

Următorul pas este să desfaceţi ce aţi îndoit ultima dată şi colţul îndoit să îl plisaţi în interior la fel ca în imaginile numarul 2 şi numărul 3.
După ce colţul a fost plisat în interior figura va trebui să arate ca în imaginea numărul 3.
În continuare, urmează să faceţi exact acelaşi lucru şi cu celălalt colţ pentru a ajunge la figura din imaginea numărul 4 de mai sus.
Următorul pas este să îndoiţi unul din colţurile laterale ale rombului pe jumătate exact la fel cum aţi făcut şi în cazul triunghiului numai că acum acest colţ nu va ajunge până la cel de jos ci va arăta ca figura de la imaginea numărul 5.De specificat este faptul că rombul va trebui ţinut cu partea care se desface spre dumneavoastră.
În continuare, trebuie să desfaceţi colţul îndoit şi să îl plisaţi în interior astfel încât să obţineţi forma din imaginea numărul 6 şi numărul 7.
În momentul în care aţi ajuns la figura din imaginea numărul 7 va trebui să întoarceţi rombul pe partea cealaltă şi să faceţi acelaşi lucru.După ce şi colţurile de pe cealaltă parte au fost plisate va trebui să ajungeţi la figura din imaginea numărul 8.
 Forma va trebui ţinută cu partea care se desface spre dumneavoastră iar colţul de jos va trebui îndoit exact ca în imaginea numărul 8.Partea îndoită va trebui tăiată şi veţi rămâne cu figura din imaginea numărul 9 care va trebui tăiată pe lungime până la linia din mijloc în şapte locuri.
După ce aţi tăiat şi în partea cealaltă la fel, urmează să îndoiţi fiecare parte tăiată înafară de ultima parte(vârful braduţului mai exact) din exterior spre interior pe ambele părţi inclusiv pe partea din spate şi cea din mijloc.
După ce aţi îndoit fiecare bucată tăiată de pe cele şase părţi va trebui să desfaceţi fiecare parte a brăduţului iar acesta va sta în picioare.
Asta este tot pentru articolul de astăzi, dacă aveţi şi alte idei de decoraţiuni de Crăciun pe care le-aţi încercat aş fi bucuroasă să le aflu, le puteţi scrie în comentarii sau îmi puteţi trimite pozele la adresa de email existentă în pagina de contact.
Mai multe idei pentru decoraţiuni de Crăciun găsiţi aici.
Dacă nu înţelegeţi ceva sau doriţi imagini mai detaliate aveţi aici şi videoclipul.
   Dacă v-a plăcut articolul nu uitaţi să daţi like paginii de facebook Simplu de Facut şi să vă abonaţi(dând click pe link) la blogul meu pentru a învăţa şi alte trucuri utile, iar în cazul în care consideraţi că articolul va ajuta şi pe altcineva distribuiţi.
 

You Might Also Like

0 comentarii